Biserica Greco-Catolica Sfanta Maria

În perioada interbelică Biserica de lemn din Bocșa era derăpănată, acoperișul a cedat, iar turnul stătea să cada și el. Demersurile pentru ridicarea noii biserici au aparținut preotului paroh Simion Barboloviciu, fiul vicarului Silvaniei Alimpiu Barboloviciu, încă din primii ani după Unirea Transilvaniei cu România. Astfel, la data de 29 iulie 1923 a avut loc adunarea credincioșilor din Bocșa, a carei scop a fost continuarea colectei “pentru a putea edifica cât de curând sfanta biserica nouă”, deoarece, se spune în procesul verbal al adunării, biserica veche “începe a slabi”. Lucrările efective pentru edificarea noii biserici au început abia în 1937, când Leontin Ghergariu din Zalău și Coriolan Petranu de la Universitatea din Cluj au cercetat, din punct de vedere știintific, biserica de lemn din Bocșa ce urma să fie dărâmată, începand cu 31 mai 1937. Biserica era deja închisă de o jumatate de an, deoarece exista pericolul prabușirii. Gazeta Sălajului din 31 mai 1937 publică o listă a sătenilor din Bocșa care au contribuit “la zidirea bisericei si a mausoleului pentru adapostirea osemintelor lui Simeon Bărnuțiu”. Lista cuprinde 278 de persoane care au donat in total  suma de 592.600 lei. Sfințirea și depunerea pietrei fundamentale a noii biserici greco-catolice a avut loc în seara de 8 septembrie 1937, de Nașterea Maicii Domnului. Ea a fost proiectata cu  o cripta pentru asezarea osemintelor lui Simion Barnutiu si Alimpiu Barboloviciu. Pictura interioara a fost terminata la data de 15 august 1945, autorul fiind necunoscut.

Episcopul Iuliu Hossu a sfințit biserica din Bocșa pe 24 octombrie 1943. Greco-catolicii din Bocșa, care formau majoritatea locuitorilor satului până în 1948, au fost obligați de regimul comunist să renunțe la Biserica Greco-Catolică. Biserica greco-catolică din Bocșa a fost atribuită de regimul comunist Bisericii ortodoxe, în a cărei admninistrare s-a aflat timp de 62 ani; abia pe 4 iulie 2010, un sobor condus de Valer Părău a oficiat prima liturghie greco-catolică in biserică după 62 de ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

BizStudio by Sketch Themes