Despre noi

Home »  Despre noi

LOCUL ISTORIC AL LOCALITĂȚII

În istoria străvechiului ținut sălăjean care se pierde în negura vremurilor, ca parte integrantă a multimilenarei existențe a poporului român , localitatea Bocșa își are locul bine definit și stabilit – nu pe baze administrative – ci în urma șirului de evenimente ce s-au petrecut, a aportului adus de ea la dezvoltarea istorică a zonei.

Istoria acestor teritorii începe din cele mai vechi timpuri, mărturie stând descoperirile urmelor de viață materială din neolitic de la Borla, din epoca bronzului de la Bocșa, din epoca fierului la Bocșa, cu continuitate romană și de feudalism timpuriu pe întregul teritoriu al comunei.

Prezența omului încă din epoca neolitică și continuitatea acestuia până în zilele noastre , parcurgând toate etapele istoriei poporului român , este o dovadă a locului și rolului ocupat azi în cadrul județului. O serie de fapte și evenimente au completat această istorie îndelungată, i-au dat un contur precis, care a culminat poate cu momentul în care Iosif Vulcan scria:

Ești mică Bocșă, dar la tine,

Norodul vine să se-nchine,

 O stea conduse regi odată!

 Pe tine multe mi te-arată!

Că ai un far înalt și sfânt,

     Ai scos un nume pe pământ,

             Bărnuț – în leagăn și-n mormânt !

Iosif Vulcan – La mormântul lui Simion Bărnuțiu

După cucerirea romană și organizarea provinciei romane Dacia, teritoriul comunei a rămas în afara graniței acesteia, fiind locuit de către dacii liberi. Deși rămas în afara provinciei, teritoriul a fost influențat de civilizația romană, menținând legături permanente cu imperiul, dovadă fiind atât urmele de ceramică romană descoperite mai târziu, cât și influența asupra modului de viață a locuitorilor.

În epoca medievală, teritoriul comunei a făcut parte din marele voievodat al lui Menumorut, care se întindea până la porțile meseșene. Ca subordonare, se afla în cadrul domeniului Cetății Șimleu, iar mai târziu al Comitatului Crasna.

Încă din această epocă istorică, locuitorii comunei au participat la evenimentele de seamă. La 1437, în timpul răscoalei de la Bobâlna, este citat și iobagul Dan din Bocșa care se plângea pentru marile sarcini feudale ce-i sunt impuse, motiv pentru care va participa la răscoală, însă nu singur.

Numele marelui voievod unificator de neam – Mihai Viteazul – este înscris în istoria comunei prin bătălia de la 3 August 1601 de la Guruslău, unde au participat și locuitorii comunei, dovadă fiind expulzarea unui mare număr de români din Borla în jurul anilor 1647 – 1650 și aducerea în locul acestora a unor coloniști maghiari din satele Dioșod, Guruslău și din pusta Ungară.

Epoca modernă a istoriei românilor este înscrisă în conștiința locuitorilor comunei prin personalitatea marelui patriot revoluționar, cărturar, dascăl, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania – Simion Bărnuțiu – născut în Bocșa, el devenind ideologul și sufletul revoluției române de la 1848 – 1849. Simion Bărnuțiu a avut mari contribuții la dezvoltarea gândirii filozofice, politice și juridice din Țările Române, a creat cursuri pentru elevi și studenți, a tipărit lucrări de mare valoare ale căror principii mai sunt și azi de actualitate. Centrul Cultural Simion Bărnuțiu, este un monument istoric construit în perioada 1937, care din 19 iulie 1985, ia naștere un mic Muzeu al satului în aceeași clădire, numindu-se simplu Centrul Cultural Bocșa. Aici s-a dezvelit atunci bustul de bronz al lui S. Bărnuțiu, lucrare a Gabrielei Manole Adoc, ce a fost așezat în fața Centrului Cultural.

În parcul din centrul satului i s-a ridicat un bust, iar dezvelirea lui a avut loc la 24 septembrie 1967 în prezența a peste 15000 de oameni.

Omagierea anuală a lui Simion Bărnuțiu a devenit o tradiție pentru locuitorii satului Bocșa, înscriind-o astfel în circuitul punctelor turistice care atrag numeroși vizitatori, fie pentru un moment de admirație, de recunoștință și reculegere în fața bustului sau a osemintelor păstrate în cripta bisericii din localitate, fie pentru a vizita punctul muzeistic închinat patronului nostru sufletesc.

În lupta pentru unitate națională a românilor sălăjeni, pentru cultura și limba națională, Bocșa îl are pe Alimpiu Barbuloviciu, care-și petrece ultima parte a vieții la Bocșa. Prin același Barbuloviciu și apoi prin Emil Pocola – dascăl în Bocșa – localitatea participă activ la Societățile Cultural – Naționale din zonă:„Despărțământul sălăjean al Astrei”, „Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni”.

La marele act al românilor de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, locuitorii comunei Bocșa sunt prezenți prin cei 11 delegați conduși de către dascălul Emil Pocola.

 

  1. VIAȚA ECONOMICĂ A LOCALITĂȚII

Economic, comuna se înscrie între comunele cu economie preponderent agricolă, fiind cunoscută ca un important bazin viticol.

Dintre instituțiile social-culturale, la loc de frunte se află Școala Gimnazială „S. Bărnuțiu” cu clasele I-VIII și Grădinița, unitate de învățământ apreciată la nivelul județului, Biblioteca comunală ce numără în colecțiile sale un număr de peste 9000 de volume din toate domeniile de activitate.

În sânul Bisericii, credincioșii găsesc o oază de liniște, o împărtășire cu Dumnezeu, duminică de duminică, după o săptămână întreagă de muncă și zbucium.

În localitate își mai desfășoară activitatea și alte instituții: Primăria și consiliul local, Agenția CEC Bank, Poșta, Dispensarul uman, precum și unele societăți comerciale, contribuind la creșterea economică a localității.

 

     III. ISTORICUL LOCALITĂȚII ȘI EVOLUȚIA DEMOGRAFICĂ PE PERIOADE

1.EPOCA VECHE PE TERITORIUL SATULUI

Datorită condițiilor naturale pe care le-au oferit aceste locuri, unele descoperiri atestă prezența omului epocii paleolitice la Buciumi, a celei neolitice la Zalău, Șamșud, Panic și Borla, Faptul că la Borla s-au făcut asemenea descoperiri, ne îndreptățește să afirmăm că urmele așezării descoperite la Bocșa, pe dealul „ Mâța” sau pe cel de la „Cetea” (ceramică, și urmele unei vetre), aparțin perioadei timpurii a bronzului.

Odată cu epoca bronzului – care este mult mai reprezentată în împrejurimi: Derșida, Valea Pomilor, Guruslău, dar și pe dealurile amintite mai sus din Bocșa (Cetea, Mâța) – se poate vorbi de ceramica aparținătoare culturii otomane foarte răspândită în nord-vestul Transilvaniei.

Materialul descoperit nu poate fi reconstituit, deoarece a fost scos la suprafață de mai multe ori prin lucrările agricole și s-a fărâmițat. El se păstrează la punctul muzeistic al satului Bocșa.

Certitudinea că pe aceste locuri au trăit geto-dacii și apoi romanii, este atestată de declarația verbală a țăranului Opriș Florian din Bocșa nr.97 (decedat), care spunea în 1982 că în urmă cu 25 de ani, prin anul 1957, la locul numit Dumbrăniță, lângă Fântâna Copăcelului (cu ocazia curățirii și adâncirii acesteia), au ieșit la suprafață țigle vechi cu ștampile, cioburi de ceramică și tuburi din ceramică. După descriere, acestea erau de proveniență romană, însă nimeni nu s-a preocupat în acel moment de adunarea lor pentru păstrare.

 

    2.EPOCA MEDIE PE TERITORIUL SATULUI

În izvoarele documentare satul Bocșa este menționat sub forma BOKA, BOKSA la 1205, iar în 1349, același autor o redă sub forma de BAXA (P. Mor, Monografia comitatului Sălaj, vol. III, Budapesta 1902, p.66), însă Coriolan Suciu o numește VILLA BAXA, în Dicționarul istoric al localităților din Transilvania, vol. I, Editura Academică RSR, p. 86). În secolul al XV-lea, satul apare mai des pomenit, dar cu forme diferite: BAKCHA –în anul 1450, FELSEW BAXA – în anul 1469, BAKSA – după 1480, acesta din urmă păstrându-se pe tot parcursul sec. al XVII-lea.

În anul 1594 localitatea apare menționată în Urbariul domeniului Șimleu, sub stăpânirea familiei princiare Bathory, alături de alte 48 de sate sau porțiuni de sate și cele două târguri: Șimleu și Crasna. Aici numele satului apare sub forma de BAXA.

În anul 1594, localitatea înregistra 470 de locuitori din care 64 erau unguri, 13 alte naționalități, iar restul de 393 erau români.

În anul 1760, în conscripția BUCOW, localitatea apare sub forma OLAH BAXA, adică BOCȘA ROMÂNĂ.

În documentele apărute după 1918( anul marii Uniri a Transilvaniei cu România), în grafica românească, apare tot sub forma OLAH BAXA, iar după 1924, după noua organizare administrativ-teritorială, apare sub forma de BOCȘA-SĂLAJ. La 1808 ( anul nașterii lui Simion Bărnuțiu), localitatea este menționată sub forma BOKSA RUMUNYASCA.

  1. Mor susține că forma BOKA, BOKSA, derivă de la un nume propriu, probabil al unui stăpân local din perioada imediat următoare cuceririi maghiare. A doua părere privind proveniența numelui și a semnificației acestuia, aparține lui Nicolae Drăgan, care arată că BOCȘA derivă din cuvântul slav BOGU care înseamnă Dumnezeu și SAR – element al unui nume de persoană, fără a explica însă cum s-a ajuns la forma BOCȘA SAU BAXA.

A treia părere aparține Acad. C. Daicoviciu, exprimată verbal în 1964 și reluată în 1968 arătând că numele de BAXA este de origine dacică. El se baza pe existența terminației „xa”, caracteristică mai multor așezări dacice dinaintea cuceririi romane.

Tabelul de mai jos reprezintă populația localității Bocșa la sfârșitul sec. XVIII și începutul sec al XIX-lea.

 

Nr.

Crt.

ANUL TOTAL

LOCUITORI

români % maghiari % Alte

Naționalități

%
1. 1715 480 417 87 63 13          –
2. 1750 670 621 92,7 49 7,3          –
3. 1760 835 796 95,33 35 4,19          4 0,48
4. 1783 845 810 95,86 29 3,43          6 0,71
5 1808 555 534 96,22 14 2,52          7 1,26

 

Din analiza cifrelor de mai sus rezultă că există o diferență foarte mare între numărul de locuitori din primii doi ani față de numărul acestora în al treilea și al patrulea. P. Mor spunea că în 1708 „populația a fugit și a lăsat satul pustiu din cauza războiului”…; „Nu se știe unde s-a ascuns”.

În urma unor declarații făcute de către locuitori, se poate deduce și stabili următoarele: armatele lui Rakoczi, venind de la Șimleu și îndreptându-se spre Jibou, a trecut și prin apropierea satului Bocșa (1703-1711). Se știe că în aceste situații aveau de suferit locuitorii satelor care erau jefuiți de ambele tabere. Apare astfel justificată susținerea lui P. Mor.

Locuitorii satului s-au retras din calea jefuitorilor într-un loc mai ferit. Răspunsul la întrebarea „Unde s-au refugiat bocșenii ?” vine de la Lapoș Vasile (decedat), care spune că în hotarul numit Pădurea Domnească, mai precis la Groapa Tăieturii (loc care apare pe harta satului din anul 1780), încă din vremea de când era el copil, se afla locuința unui pădurar bătrân , iar în jurul acesteia resturile altor construcții de chirpici și din lemn. Despre aceste case, pădurarul spunea că erau casele „ascunse” ale sătenilor în timpul războaielor cu cătanele împărătești. Locul cu pricina era ascuns în mijlocul unei păduri mari, într-o mică depresiune.

Creșterea evidentă a populației în perioada 1760-1783, este posibilă datorită unei perioade de calm, de liniște sau chiar de revenire a populației plecate de pe aceste meleaguri.

Pentru începutul sec. al XIX-lea, cifrele scad foarte mult fără a găsi însă explicația în documentele cercetate. Marea fluctuație a populației poate fi pusă pe seama unor evenimente care au avut loc pe aceste meleaguri. Astfel se semnalizează o serie de atacuri, invazii, incursiuni de pradă ale turcilor și tătarilor, așa cum sunt cele din 1660, când Sălajul a căzut pradă nemilosului vizir Seydi, ai cărui oameni ucideau și ardeau totul în cale, sau în 1668 când tătarii atacă Pericei-ul și împrejurimile, acțiune reluată în primii ani ai sec. al XVIII-lea.

Asemenea acțiuni de pradă și de vandalism, mai sunt semnalate pe aceste locuri și în anii 1658 din partea tătarilor, în 1665 când turcii organizau adevărate bande de hoți din rândul iobagilor fugiți de pe moșii pe care-i obligau să jefuiască în special orașele. În 1687 cătanele împărătești (austriece) au făcut mari pagube în comitatele Crasna, Solnocul de Mijloc și Solnocul Interior.

Așadar, nu este exclus ca lipsa documentelor care să indice populația satului în perioada 1594-1715 să se datoreze tocmai acestor acțiuni de jaf, incendieri, (ce n-au ocolit nici bisericile – singurele locuri unde se păstrau însemnările despre viața satelor). Acest aspect este întărit și de faptul că biserica de lemn din Bocșa a fost construită în 1780 pe locul unei vechi biserici, așa cum este menționat în documente. Cea construită în anul 1780 se menține până în 1935, când locuitorii o durează pe cea actuală, de această dată din cărămidă.

 

  1. EPOCA MODERNĂ PE TERITORIUL SATULUI (sfârșitul sec. XVIII, 1848)

Istoria satului Bocșa în această perioadă se desfășoară la fel ca a tuturor satelor românești din Transilvania, care după perioada de după anul 1699 simt din ce în ce mai apăsător jugul de fier al habsburgilor, supuse fiind politicii de deznaționalizare, de unire religioasă, a unei duble asupriri din partea habsburgilor și a nobilimii maghiare, în același timp.

În ceea ce privește evoluția demografică, datele existente oglindesc o dezvoltare armonioasă a localității. Există însă și perioade de adânci frământări, de diferite aspecte. Din tabelul de mai jos reiese evoluția numerică a populației și structura sa națională:

Nr.

Crt.

ANUL Total

locuitori

Români % Maghiari % Alte

națion.

%
1. 1808 555 534 96,22 14 2,52 7 1,26
2. 1818 565 529 93,63 31 5,48 5 0,89
3. 1824 1130 1106 97 26 2,30 8 0,70
4. 1835 870 827 95 39 4,48 4 0,52
5. 1840 817 770 94,24 41 5,00 6 0,76
6. 1845 812 772 95 37 4,55 3 0,45

Se observă o scădere de 290 de persoane de la anul 1783 la anul 1808 și de 280 persoane la 1818. Din cercetările întreprinse la Arhivele Statului Sălaj, pe marginea unui registru de evidență a morților, apare însemnarea preotului local ce arată că în 1786 baronul Banffy Gyorgy încearcă să mărească numărul zilelor de robotă (clacă). Cele 43 de familii de iobagi se opun părăsind satul , adunându-se în pădurea Culme.

O altă cauză a scăderii populației în 1808 față de 1783, se poate datora schimbării unor stăpâni locali. În anul 1824 apare o creștere bruscă a populației, aceasta aproape dublându-se, necunoscându-i-se însă cauza ei.

Pentru perioada 1835-1845, numărul populației se menține în jurul aceleiași cifre, este mai stabil , fără fluctuații prea mari.

Din punct de vedere administrativ, până în 1867, Bocșa face parte din Comitatul Crasna, ea fiind încadrată în domeniul Șimleului și aparținând familiei princiare Bathory până în 1648.

 

            4.POPULAȚIA COMUNEI BOCȘA ÎN PERIOADA ACTUALĂ

Populația număra la ultimul recensământ 3180 de locuitori , din care 915 în Bocșa, 1471 în Borla, 542 în Sălăjeni și 255 în Câmpia Sălaj. Componența etnică a populației pe cele patru sate aparținătoare comunei, este următoarea: 52% români, 38% maghiari, 10% rromi . Populația structurată pe religii, se prezintă astfel: ortodocși 50%, catolici 6%, reformați 25%, baptiști 14%, penticostali 5%.(1595 români, 1305 maghiari, 279 rromi).

În conformitate cu Hotărârea Guvernului 410 / 1991 privind stabilirea categoriei județelor, municipiilor, orașelor și comunelor, din punctul de vedere al populației, comuna Bocșa face parte din categoria a II-a și în raport cu populația este o comună mijlocie.

Populația comunei locuiește în case particulare și locuințe tip bloc, alimentarea cu apă făcându-se de la rețea în toate cele patru sate aparținătoare comunei.

 

PERSONALITĂȚI LOCALE:

SIMION BĂRNUȚIU (2.aug.1808 – 28.mai.1864) – filosof, om politic, dascăl

SORIN IOAN BOLDEA (n.24.iun.1938)- jurist, profesor

 

OBIECTIVE TURISTICE:

  • Biserica greco-catolică Fecioara Maria și Dreptul Simeon Bocșa (unde sunt păstrate osemintele lui Simion Bărnuțiu și ale lui Alimpiu Barbulaviciu) ;
  • Centrul Cultural Bocșa (biblioteca comunală și muzeu);
  • Monumentul în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă în cele două Războaie Mondiale Bocșa;
  • Monumentul în cinstea eroilor căzuți în cele două Războaie Mondiale Sălăjeni;
  • Cimitirul eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial – Sălăjeni.

Comments are closed.

BizStudio by Sketch Themes